fiecare clipa este o provocare

am scris randurile de mai jos in ajun de mos nicolae... speram ca cel caruia ii erau adresate va "auzi" chemarea mea... nu a auzit-o, a citit doar randurile si a decis taios:"un frumos exercitiu literar... interesant eseul tau despre perle"... si atunci am inteles ca perlele nu au nimic sfant pentru el, ca pot sa le fac publice... poate, cineva, va intelege misterul perlelor... ... astazi a fost ziua cu... perle... au pentru mine o semnificatie aparte, poate pentru ca sunt perfect rotunde, poate pentru ca albul galbui al lor imi aminteste de o perla numai de noi stiuta... ...astazi a fost ziua cu perle, pentru ca era o zi deosebita... perlele ma apropie de tine, cerceii imi soptesc cuvintele tale... le ating pe furis, sa nu vada nimeni, si am sentimentul ca iti mangai buzele care imi ating senzual lobul urechii, imi las usor capul spre umar si simt mica perla care parca s-a incarcat cu respiratia ta delicata... ... astazi a fost ziua cu perle, pentru ca ma aducea...

iti amintesti? a fost un timp cand colindele abia se inganau la usile apartamentelor, in noapte, tarziu... ne ascuteam toate simturile si mai mult ne aminteam noi colinda decat se auzea cu adevarat... iti amintesti? a fost un timp cand casetele copiate si rastcopiate cu colinzi aveau cotatii maxime la o bursa imaginara a sarbatorilor... ma intreb ce a mai ramas astazi din misterul care invaluie sarbatorile... daca te duci, gospodina harnica, sa cumperi un kg de ceapa, precis iti va rasuna la ureche "sculati gazde nu dormiti", racnit din toate difuzoarele unei piete... daca te duci innebunita de durere in miez de noapte cu o urgenta la stomatologie te va intampina bazaind deloc ademenitor "albinuta", dar iti va mangaia auzul "o ce veste minunata"... daca te scoli la ora la care nici cocosii nu au chef sa anunte zorii pentru a pleca intr-o lunga calatorie cu trenul (ooooff, ooof, offf, ce ne-am mai bucurat cand a aparut "Sageata albastra", deh, int...

... dintotdeauna mi-a placut culoarea rosie, indeosebi iarna... poate unde mosul avea intotdeauna o haina rosie, poate ca mi-a ramas in suflet minunata "ochie oshie de caftea (care avea INTOTDEAUNA guleras alb, de "olandina" brodata!)"... ... in sufletul copilului de atunci mai traieste si astazi noaptea ghetutzelor... m-a fascinat si m-a bucurat mai mult decat noaptea de Craciun... acolo, sub brad, darurile se pun de-a valma, pentru toata lumea... in noaptea cu ghetutze darurile sunt oarecum personalizate, nu le poti confunda, darul pus in "ghetutzele tale" nu poate fi decat al tau... ... de aceea asteptam cu nerabdare apropierea lui Mos Nicolae, stiam ca voi primi "chete lac", negru cu alb, lucioase, fascinant de lucioase, pe care le asezam cu grija in asa fel incat sa pot sa le vad si dupa ce voi fi trimisa la culcare , "pentru ca daca nu dormi, nu vine mosul"... desigur, "mosul" il trimitea mai intai la mine pe fratele lui...

... sunt clipe de framantari, in care ti-ai dori sa se intample ceva, un ceva atat de inedit incat sa te umple prin unicitatea lui... ... sunt clipe de intrebari cand, ai dori sa uiti ca mai sunt si raspunsuri... si ai dori doar sa gandesti gandul si sa se intample... asa cum se intampla minunile in noaptea de Craciun... ... sunt clipe in care, rezolvarea unei probleme de viata si moarte se gaseste in linistea unui local cu muzica veche, din anii '80... sau in acorduri de sirtaki... ... sunt clipe cand ar trebui sa ne gandim ca cei de langa noi asteapta, si ei, sa ii surprindem... ... sunt clipe in care, m-as indragosti irevocabil de fiinta care, la minus 15 grade, vazandu-ma trista si inghetata in ger, m-ar invita la o imensa inghetata cu frisca...

oare pana unde poate merge increderea intr-un om? dar iertarea? dar uitarea de sine? pana la autodesfiintare? pana la negarea propriilor trairi? pana la excluderea definitiva a propriilor principii? oare aceasta este iubirea? aceasta este magia iubirii ? pana unde poti sa ii acorzi votul tau de incredere omului iubit?

ma simt ca un copil nou nascut... imi doream demult sa vin pe lume, poate imi lipseau paginile jurnalului din adolescenta; sau poate imi lipsea sfatul de taina cu propriu-mi suflet... ma simt ca un copil nou nascut... e o lume noua, in care mi se pare firesc sa mai bajbai inca, dar pe care o privesc cu ochi mari, curiosi... ma simt ca un copil nou nascut... inca am sufletul deschis, gandurile curate... doar, uneori, sub geana se mai strecoara lacrima amintirilor...