fiecare clipa este o provocare

1982, luna mai. În fața școlii mă aștepta același Ford care întorcea capete pe stradă. Urc grăbită, ușor jenată deși toate prietenele mele mă invidiau. Ajungem târziu la Târgu Mureș, o mare de oameni se înghesuia în fața cinematografului, sunt amețită de vorbăria omului de la volan, simt că locul meu nu este acolo. Cineva mă ia pe sus, la propriu, altfel nu aș fi răzbătut prin marea de oameni, și mă duce direct în sală. Totul în jur îmi este străin, mă întreb ce caut eu acolo.  Brusc se face liniște, toți ochii se întorc spre mine și mă trezesc cu un imens buchet de flori în brațe. EL, înalt, superb, cunoscut, adulat de femei este lângă mine și îmi șoptește: zambește, se fotografiază. Spre norocul meu luminile se sting și începe proiecția. Înainte de a se termina filmul el dispare de lângă mine și sunt încadrată de doi milițieni.Nu înțeleg nimic. Unul dintre ei îmi spune protector: trebuie să plecăm, Anna este atât de iubită aici încât riscăm să vă linșeze admiratorii ei.  Drumul spre

 Astăzi este despre ieri.  Astăzi este despre dor. Un dor aparte, dorul de senzații și cuvinte, nu dorul de om. Mi s-a mai întâmplat și când am vorbit nu mi-am găsit cuvintele. Și îmi doream să încheiem cât mai repede conversația.  Și totuși astăzi mi-e dor. De ochii aceia de un albastru senin umbriti de gene dese, blonde. De ochii aceia care se uitau la mine uneori cu o dragoste infinită, alteori mustrător. Mi-e dor de lungile seri în care timpul nu avea limite și în care certurile și împăcările făceau parte din noi. Mi-e dor de sinceritatea crudă și de minciunile pe care vroiam să le credem. Mi-e dor să mă simt prințesă. Straniu dar astăzi mi s-a făcut dor de colivia de aur.