fiecare clipa este o provocare

...sau cum poti sa transformi singur o mare bucurie intr-o crunta dezamagire! Mai zilele trecute intamplator sau nu aflu ca un om drag mie odata, demult, in vremea cireselor coapte(ca s-o parafrazez pe Ileana Vulpescu) este printre noi, exista, respira, traieste...  bun, o sa spuneti ca nu-i nimic ciudat in asta. Ba este! Si este pentru ca imediat ce ciresele s-au transformat in compot mi-a ajuns la ureche vestea ca omul a raposat intru Domnul. Jale mare dar cum se apropiau destul de repede alte vremuri am lasat timpul sa-si faca datoria si sa astearna uitarea. Cum spuneam mai sus aflu ca omul nu numai ca nu canta in orchestra Sfantului Petru dar ca este bine merci si, plina de bucurie, apelez la binefacerile(?!) retelelor de socializare si il contactez. Minune mare, mortul le are cu tehnologia, imi accepta cererea de prietenie, imi spune ca se bucura, chiar ne auzim la telefon si...  Si aici e inceputul marii dezamagiri. Pentru ca, firesc, dupa o astfel de veste doresti sa afli mai mu

... fostele iubiri, triste amintiri?! nu, de ce sa jelesti o iubire plecata? de ce sa imbraci haine cernite pentru ceva ce a fost frumos? daca ar fi sa imi imbrac iubirea pierduta, as imbraca-o in rochie de mireasa... cum poti sa cinstesti iubirea adevarata decat imbracand-o in alb pur... daruindu-i coronite din flori delicate de lamaita... am avut intotdeauna nostalgia rochiei de mireasa... nu am avut nicicand sansa sa imbrac rochia de mireasa, sa mi se puna pe frunte flori albe de lamaita... nu am avut sansa de a auzi glasuri ingeresti cantand in templul iubirii noastre... mi s-a furat sansa unica de a ne inchina mereu, in fata aceleiasi icoane a iubirii... mi s-a dat sansa unica a unei nunti nenuntite niciodata... a nuntii care ramane doar a unei singure iubiri...a iubirii plecate dar ramasa in saca sufletului... fostele iubiri, triste amintiri?!