iertari

mereu trebuie sa invatam sa iertam... sa ne iertam pe noi insine, sa ii iertam pe cei din jur...


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

dor

 Astăzi este despre ieri.  Astăzi este despre dor. Un dor aparte, dorul de senzații și cuvinte, nu dorul de om. Mi s-a mai întâmplat și când am vorbit nu mi-am găsit cuvintele. Și îmi doream să încheiem cât mai repede conversația.  Și totuși astăzi mi-e dor. De ochii aceia de un albastru senin umbriti de gene dese, blonde. De ochii aceia care se uitau la mine uneori cu o dragoste infinită, alteori mustrător. Mi-e dor de lungile seri în care timpul nu avea limite și în care certurile și împăcările făceau parte din noi. Mi-e dor de sinceritatea crudă și de minciunile pe care vroiam să le credem. Mi-e dor să mă simt prințesă. Straniu dar astăzi mi s-a făcut dor de colivia de aur.
Citiți mai multe

(dez)amăgire

Sunt ceea ce se numește o ființă socială și sociabilă. Mă rog, pe vremea când nu erau rețele sociale eram mai ales o ființă sociabilă. Poate uneori prea sociabilă.  De-a lungul timpului au ajuns în preajma mea oameni cam din toate categoriile sociale. Și nu voi fi ipocrită să nu recunosc că am capacitatea de a face să se simtă confortabil în preajma mea și ministrul și țăranul. Ca urmare am/am avut un cerc de prieteni/amici/cunoștințe. De fapt cred ca fiecare dintre noi are așa ceva. În acest cerc s-a ales un cerc anume de oameni speciali, dragi mie (și eu lor) cu care am împărtășit clipe de viață, trăiri, bucurii și suferințe, zîmbete și lacrimi.  Mi s-a stricat telefonul. Panică mare. Am o mamă, o soră și o soacră. Toate trei depind de mine. Mai mult emoțional. Știu că dacă nu pot lua legătura cu mine intră în panică toate trei. Își pierd fărâma de echilibru emoțional pe care li-l dă prezența mea la capătul celălalt al firului (în fine, a apelului), încep să gândească scenar...
Citiți mai multe

colivia de aur

 Sunt clipe în care viața îți pune în față un platou imens, aurit, cu toate bunătățile care știe că te tentează. Ai de ales, te lași ispitit de cele oferite și te ghiftuiești sau guști încet, pe rând, pe măsura ce apare nevoia, nu pofta.  Ani buni platoul acela cu bunătăți tentante mi-a fost oferit. Trecusem de vârsta la care te infrupți cu nesaț, întindeam doar mâna și degustam cu o placere vecină cu perversitatea câte puțin. Dar, platoul acela era mereu mai plin, mai auriu, mai tentant. Și abia târziu am observat că fusese împins încet încet într-o colivie de aur. Era confortabilă, eram răsfățată, eram prințesă. Până când mi-am dat seamă că devine din ce în ce mai apăsătoare. Stralucirea din jur începea să mă obosească, bunătățile de pe platou căpătau gust fad, colivia nu mai era loc de răsfăț ci devenise temnița mea. Am deschis într-o dimineata ușa coliviei, am lăsat soarele să mă sărute, am tras adânc aer în piept și am plecat fără să privesc înapoi. Nu m-am mai întors nic...
Citiți mai multe