(dez)amăgire

Sunt ceea ce se numește o ființă socială și sociabilă. Mă rog, pe vremea când nu erau rețele sociale eram mai ales o ființă sociabilă. Poate uneori prea sociabilă. 
De-a lungul timpului au ajuns în preajma mea oameni cam din toate categoriile sociale. Și nu voi fi ipocrită să nu recunosc că am capacitatea de a face să se simtă confortabil în preajma mea și ministrul și țăranul. Ca urmare am/am avut un cerc de prieteni/amici/cunoștințe. De fapt cred ca fiecare dintre noi are așa ceva.
În acest cerc s-a ales un cerc anume de oameni speciali, dragi mie (și eu lor) cu care am împărtășit clipe de viață, trăiri, bucurii și suferințe, zîmbete și lacrimi. 
Mi s-a stricat telefonul. Panică mare. Am o mamă, o soră și o soacră. Toate trei depind de mine. Mai mult emoțional. Știu că dacă nu pot lua legătura cu mine intră în panică toate trei. Își pierd fărâma de echilibru emoțional pe care li-l dă prezența mea la capătul celălalt al firului (în fine, a apelului), încep să gândească scenarii, se simt abandonate.
Mi s-a stricat telefonul. Ca o blondă veritabilă mi-am salvat toate contactele în telefon, nu pe cartele. Și nu au mai putut fi recuperate. Evident, de o agenda telefonică (ăla era lucru serios!) nici nu poate fi vorba!
Sunt ceea ce se numește o ființă socială. Așa că am dat fuguța pe rețeaua de socializare și am anunțat marea dramă cu rugămintea să mă ajute lumea să recuperez din contacte.
Sunt o ființă sociabilă. Ca urmare am primit zeci de mesaje prin care mi-am putut recupera o parte din agendă.
Am un cerc anume de oameni speciali. Doar unul dintre ei dorea să păstrăm în continuare legătura și telefonic. Cel la care mă așteptam cel mai puțin. 
Sunt dincolo de orice o ființă rațională. Așa că am decis să îmi cumpăr o sită mai deasă atunci când voi include persoane din jurul meu în acel cerc anume. Deocamdată suntem doar doi care putem împărtăși. 
De ce (dez)amăgire? Pentru că, exact ca și într-o poveste anterioara am crezut că și alții au un cerc anume, de oameni speciali, din care fac și eu parte.
Dragilor, vă mulțumesc că la un moment dat ați făcut parte din viața mea. De la fiecare am avut ceva de învățat. 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

colivia de aur

 Sunt clipe în care viața îți pune în față un platou imens, aurit, cu toate bunătățile care știe că te tentează. Ai de ales, te lași ispitit de cele oferite și te ghiftuiești sau guști încet, pe rând, pe măsura ce apare nevoia, nu pofta.  Ani buni platoul acela cu bunătăți tentante mi-a fost oferit. Trecusem de vârsta la care te infrupți cu nesaț, întindeam doar mâna și degustam cu o placere vecină cu perversitatea câte puțin. Dar, platoul acela era mereu mai plin, mai auriu, mai tentant. Și abia târziu am observat că fusese împins încet încet într-o colivie de aur. Era confortabilă, eram răsfățată, eram prințesă. Până când mi-am dat seamă că devine din ce în ce mai apăsătoare. Stralucirea din jur începea să mă obosească, bunătățile de pe platou căpătau gust fad, colivia nu mai era loc de răsfăț ci devenise temnița mea. Am deschis într-o dimineata ușa coliviei, am lăsat soarele să mă sărute, am tras adânc aer în piept și am plecat fără să privesc înapoi. Nu m-am mai întors nic...
Citiți mai multe

schimbarea la față

 M-am trezit în miez de noapte langă tine.  Ți-am privit chipul prelung, cu trăsături ușor ascuțite, încercând să suprapun peste el imaginea de astăzi. Cu mari eforturi am reușit...dar lângă mine era un străin. Am închis repede ochii și te-am readus pe tine. Erai acolo, liniștit, zâmbind în somn, simțeai că ti-am suflat peste gene praf aurit de senin, simțeai că ți-am atins cu buzele fruntea și ți-am șoptit tainic, în noapte, La mulți ani! M-am trezit în miez de noapte lângă tine. În clipa aceea au dispărut distanțele, anii, tot ceea ce ne despărțise în zecile de ani când mi te-au dat plecat dintre noi. Mă încărcam din liniștea ta și îmi luam puterea să fac, de data aceasta voluntar, schimbarea. Ti-am sarutat genele, ți-am șoptit tainic, în noapte, La mulți ani! O lacrimă mare, grea, mi-a ars obrazul și a poposit în dreptul inimii tale. Stânsesem în ea tot dorul, toate visurile, toată obida, toată speranța, toate dorințele..și era atât de grea...când s-a prelins pe obraz a ple...
Citiți mai multe

trandafirul galben

1982, luna mai. În fața școlii mă aștepta același Ford care întorcea capete pe stradă. Urc grăbită, ușor jenată deși toate prietenele mele mă invidiau. Ajungem târziu la Târgu Mureș, o mare de oameni se înghesuia în fața cinematografului, sunt amețită de vorbăria omului de la volan, simt că locul meu nu este acolo. Cineva mă ia pe sus, la propriu, altfel nu aș fi răzbătut prin marea de oameni, și mă duce direct în sală. Totul în jur îmi este străin, mă întreb ce caut eu acolo.  Brusc se face liniște, toți ochii se întorc spre mine și mă trezesc cu un imens buchet de flori în brațe. EL, înalt, superb, cunoscut, adulat de femei este lângă mine și îmi șoptește: zambește, se fotografiază. Spre norocul meu luminile se sting și începe proiecția. Înainte de a se termina filmul el dispare de lângă mine și sunt încadrată de doi milițieni.Nu înțeleg nimic. Unul dintre ei îmi spune protector: trebuie să plecăm, Anna este atât de iubită aici încât riscăm să vă linșeze admiratorii ei.  Dru...
Citiți mai multe