fiecare clipa este o provocare

1982, luna mai. În fața școlii mă aștepta același Ford care întorcea capete pe stradă. Urc grăbită, ușor jenată deși toate prietenele mele mă invidiau. Ajungem târziu la Târgu Mureș, o mare de oameni se înghesuia în fața cinematografului, sunt amețită de vorbăria omului de la volan, simt că locul meu nu este acolo. Cineva mă ia pe sus, la propriu, altfel nu aș fi răzbătut prin marea de oameni, și mă duce direct în sală. Totul în jur îmi este străin, mă întreb ce caut eu acolo.  Brusc se face liniște, toți ochii se întorc spre mine și mă trezesc cu un imens buchet de flori în brațe. EL, înalt, superb, cunoscut, adulat de femei este lângă mine și îmi șoptește: zambește, se fotografiază. Spre norocul meu luminile se sting și începe proiecția. Înainte de a se termina filmul el dispare de lângă mine și sunt încadrată de doi milițieni.Nu înțeleg nimic. Unul dintre ei îmi spune protector: trebuie să plecăm, Anna este atât de iubită aici încât riscăm să vă linșeze admiratorii ei.  Dru...

 Astăzi este despre ieri.  Astăzi este despre dor. Un dor aparte, dorul de senzații și cuvinte, nu dorul de om. Mi s-a mai întâmplat și când am vorbit nu mi-am găsit cuvintele. Și îmi doream să încheiem cât mai repede conversația.  Și totuși astăzi mi-e dor. De ochii aceia de un albastru senin umbriti de gene dese, blonde. De ochii aceia care se uitau la mine uneori cu o dragoste infinită, alteori mustrător. Mi-e dor de lungile seri în care timpul nu avea limite și în care certurile și împăcările făceau parte din noi. Mi-e dor de sinceritatea crudă și de minciunile pe care vroiam să le credem. Mi-e dor să mă simt prințesă. Straniu dar astăzi mi s-a făcut dor de colivia de aur.

 Sunt clipe în care viața îți pune în față un platou imens, aurit, cu toate bunătățile care știe că te tentează. Ai de ales, te lași ispitit de cele oferite și te ghiftuiești sau guști încet, pe rând, pe măsura ce apare nevoia, nu pofta.  Ani buni platoul acela cu bunătăți tentante mi-a fost oferit. Trecusem de vârsta la care te infrupți cu nesaț, întindeam doar mâna și degustam cu o placere vecină cu perversitatea câte puțin. Dar, platoul acela era mereu mai plin, mai auriu, mai tentant. Și abia târziu am observat că fusese împins încet încet într-o colivie de aur. Era confortabilă, eram răsfățată, eram prințesă. Până când mi-am dat seamă că devine din ce în ce mai apăsătoare. Stralucirea din jur începea să mă obosească, bunătățile de pe platou căpătau gust fad, colivia nu mai era loc de răsfăț ci devenise temnița mea. Am deschis într-o dimineata ușa coliviei, am lăsat soarele să mă sărute, am tras adânc aer în piept și am plecat fără să privesc înapoi. Nu m-am mai întors nic...

 M-am trezit în miez de noapte langă tine.  Ți-am privit chipul prelung, cu trăsături ușor ascuțite, încercând să suprapun peste el imaginea de astăzi. Cu mari eforturi am reușit...dar lângă mine era un străin. Am închis repede ochii și te-am readus pe tine. Erai acolo, liniștit, zâmbind în somn, simțeai că ti-am suflat peste gene praf aurit de senin, simțeai că ți-am atins cu buzele fruntea și ți-am șoptit tainic, în noapte, La mulți ani! M-am trezit în miez de noapte lângă tine. În clipa aceea au dispărut distanțele, anii, tot ceea ce ne despărțise în zecile de ani când mi te-au dat plecat dintre noi. Mă încărcam din liniștea ta și îmi luam puterea să fac, de data aceasta voluntar, schimbarea. Ti-am sarutat genele, ți-am șoptit tainic, în noapte, La mulți ani! O lacrimă mare, grea, mi-a ars obrazul și a poposit în dreptul inimii tale. Stânsesem în ea tot dorul, toate visurile, toată obida, toată speranța, toate dorințele..și era atât de grea...când s-a prelins pe obraz a ple...

Se apropie ziua LUI. Mă bucur parcă ar fi aici, prezent, parcă aș putea să îl ating, să îl îmbrațișez.  Dacă mai gândesc așa o să mă întristez, așa că mă întorc la mine, cea veselă și mereu cu un gând senin.  Și, haideți să zâmbim, pentru că în sfârșit am înțeles de ce atunci, demult, a devenit amintire. Ia vedeți mai jos: Compatibilitate zodie LEU – RAC Intimitate – 30% Racul si Leul fac un cuplu interesant datorita faptului ca ele sunt singurele semne ale zodiacului conduse de luminile cerului – Soarele si Luna. Desi nu au multe in comun, in astrologie ei sunt mirele si mireasa, regele si regina zodiacului. Aspectul amoros al relatiei lor depinde de profunzimea emotiilor lor. Sunt semne emotionale, dar fiecare in felul sau si au tendinta de a-si arata dragostea in moduri diferite. Acest lucru poate fi greu inteles de catre celalalt care simte nevoia de altceva. Ca semn de Foc, Leul este mai pasional, mai deschis, ceea ce ar putea sa sperie Racul care este mai delicat. Totusi...

Sunt ceea ce se numește o ființă socială și sociabilă. Mă rog, pe vremea când nu erau rețele sociale eram mai ales o ființă sociabilă. Poate uneori prea sociabilă.  De-a lungul timpului au ajuns în preajma mea oameni cam din toate categoriile sociale. Și nu voi fi ipocrită să nu recunosc că am capacitatea de a face să se simtă confortabil în preajma mea și ministrul și țăranul. Ca urmare am/am avut un cerc de prieteni/amici/cunoștințe. De fapt cred ca fiecare dintre noi are așa ceva. În acest cerc s-a ales un cerc anume de oameni speciali, dragi mie (și eu lor) cu care am împărtășit clipe de viață, trăiri, bucurii și suferințe, zîmbete și lacrimi.  Mi s-a stricat telefonul. Panică mare. Am o mamă, o soră și o soacră. Toate trei depind de mine. Mai mult emoțional. Știu că dacă nu pot lua legătura cu mine intră în panică toate trei. Își pierd fărâma de echilibru emoțional pe care li-l dă prezența mea la capătul celălalt al firului (în fine, a apelului), încep să gândească scenar...

https://www.youtube.com/watch?v=5GMN48SliMQ

Până mai ieri eram două amintiri. Apoi, am devenit doar o amintire fărâmițată în spaime și tristeți ale unor vremi care oricum nu le mai putem schimba. E atât de aproape iarna noastră și refuz să cred că va (re)veni noaptea peste suflete și că suntem atât de mici încât vom îngropa din nou trăiri în orgolii.  Mi-e teamă că am greșit iremediabil deschizând Cutia Pandorei. Acum, nici trecutele iubiri, nici praful așternut peste amintiri, nici anii de liniște, nici coconul călduț al acelui aCASĂ pe care mi l-am construit cu tenacitate nu mai rezită. Se prăbușește totul în jur ca un castel de cărți. Am adăugat dintr-o dată aproape o jumătate de secol peste sufletul meu. Aproape o jumătate de secol de necunoscut. Și necunoscutul acela e greu, doare, îmi scrijelește sufletul până la sânge. 

Astăzi te-am iubit cu patimă. Pentru că timpul s-a întors în ziua aceea când m-ai luat în brațe. Și m-am simțit femeie. Și am simțit că viața are drumurile ei senine. Astăzi te-am iubit cu patimă. Pentru că imaginea ta m-a întîmpinat în zori. Erai atat de prezent încât îți simțeam mirosul. Erai atât de prezent încât îți simțeam textura pielii. Erai atât de prezent încât durea prezența ta. Durea atât de tare încât îmi sângerau gândurile.  Astăzi te-am urât. Cu aceeași patimă cu care te-am iubit. Astazi te-am urât. Visceral.  Astăzi te-am urât și te-am iubit, te-am urât până am înțeles ca ura mă înlănțuie la fel de puternic ca și dragostea. Astăzi te-am iubit până când am înțeles că și iubirea și ura fac parte din mine, din tine, din noi.  Astăzi mi-aș fi dorit să fi rămas acolo, în amintire, în trecut, în gândurile ascunse. Astăzi aș fi suferit dacă nu ai fi apărut din amintire, din trecut, din gândurile ascunse. Astăzi te-am iubit și te-am urât, te-am adorat și te-am dete...

...sau cum poti sa transformi singur o mare bucurie intr-o crunta dezamagire! Mai zilele trecute intamplator sau nu aflu ca un om drag mie odata, demult, in vremea cireselor coapte(ca s-o parafrazez pe Ileana Vulpescu) este printre noi, exista, respira, traieste...  bun, o sa spuneti ca nu-i nimic ciudat in asta. Ba este! Si este pentru ca imediat ce ciresele s-au transformat in compot mi-a ajuns la ureche vestea ca omul a raposat intru Domnul. Jale mare dar cum se apropiau destul de repede alte vremuri am lasat timpul sa-si faca datoria si sa astearna uitarea. Cum spuneam mai sus aflu ca omul nu numai ca nu canta in orchestra Sfantului Petru dar ca este bine merci si, plina de bucurie, apelez la binefacerile(?!) retelelor de socializare si il contactez. Minune mare, mortul le are cu tehnologia, imi accepta cererea de prietenie, imi spune ca se bucura, chiar ne auzim la telefon si...  Si aici e inceputul marii dezamagiri. Pentru ca, firesc, dupa o astfel de veste doresti sa af...

... fostele iubiri, triste amintiri?! nu, de ce sa jelesti o iubire plecata? de ce sa imbraci haine cernite pentru ceva ce a fost frumos? daca ar fi sa imi imbrac iubirea pierduta, as imbraca-o in rochie de mireasa... cum poti sa cinstesti iubirea adevarata decat imbracand-o in alb pur... daruindu-i coronite din flori delicate de lamaita... am avut intotdeauna nostalgia rochiei de mireasa... nu am avut nicicand sansa sa imbrac rochia de mireasa, sa mi se puna pe frunte flori albe de lamaita... nu am avut sansa de a auzi glasuri ingeresti cantand in templul iubirii noastre... mi s-a furat sansa unica de a ne inchina mereu, in fata aceleiasi icoane a iubirii... mi s-a dat sansa unica a unei nunti nenuntite niciodata... a nuntii care ramane doar a unei singure iubiri...a iubirii plecate dar ramasa in saca sufletului... fostele iubiri, triste amintiri?!